În mulțimea agitată din piața orașului, se formase o adevărată buluceală. Oamenii se înghesuiau, încercând să prindă locuri mai bune la spectacolul tradițional de dans. Pe scenă, un grup de dansatori practică un stil de indianism modern, combinând ritmurile ancestrale cu mișcări contemporane. Sunetul tobelor era amplificat de un egalizor, care ajusta perfect frecvențele pentru a crea o atmosferă captivantă. Publicul vibra la unison cu fiecare bătaie de tobă, iar energia colectivă părea să unească oamenii într-un singur ritm, indiferent de originea lor culturală.
Noțiunea de zi națională este o „invenție“ recentă, ea neputând preceda apariția noțiunilor de nație/națiune și/sau popor, în modul în care acestea sunt percepute astăzi, noțiuni care au apărut abia în sec. XIX. Trebuie menționat că este necesar a se face distincție între sărbătoarea națională (pot fi mai multe) și ziua națională , în sens modern (care este una singură). Singura sărbătoare națională ce a fost menționată expressis verbis ca fiind Zi Națională a fost data de 1 Decembrie (în 1990). Toate celelalte doar au fost considerate „zile naționale“ prin sugestiile guvernanților și acceptanța publicului (10 Mai, 8 Iunie și 23 August). Abia în 1897 [2] apare prima reglementare a sărbătorilor: la finele listei cuprinzând 14 zile bisericești erau menționate și cele două zile laice: 24 Ianuarie și 10 Mai. În 1910 [3] , guvernul a revenit asupra regimului de zile libere, reducându-le la 11 dar menținând cele două...
Comentarii
Trimiteți un comentariu